În ciuda efectelor cauzate de criza sanitară, piața a fost mai dinamică, iar perioada de incertitudine care a caracterizat anul 2021 s-a terminat, preconizează cei de la Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu și oțel pentru sectorul de construcții. Daniel Popa, Country Manager al companiei, este de părere că 2022 va fi un an mai stabil, în care vor continua creșterile pe segmentul rezidențial, iar consumatorii se vor îndrepta cu precădere spre produse premium pentru locuințe.
Pandemia a avut efecte puternice pentru toate domeniile de activitate, iar piața în care ne desfășurăm activitatea nu face excepție. Principala provocare am putea spune că a fost faptul că am traversat o perioadă a schimbărilor, dominată parțial de incertitudine, din cauza contextului medical.
Reynaers Aluminium România, parte a producătorului belgian de tâmplărie din aluminiu, a acordat în mod exclusiv un interviu pentru The Times – Investing in Property, menit să expună predicțiile pentru anii ulteriori pandemiei pe zona de construcții, atât în ceea ce privește tendințele de dezvoltare cât și ce va fi de interes pentru beneficiari.
Legea privind plafonarea dobânzilor adoptată de Parlament și aflată acum în dezbatere la Curtea Constituțională ar descuraja economisirea, creditarea și investițiile dacă ar intra în vigoare, spune Cristian Popa, membru al Consiliului de Administație al BNR. Cu o limită de 3,5% pentru creditele ipotecare în acest moment, produsul ar dispărea de pe rafturile băncilor și Popa spune că n-ar mai fi obținut creditul ipotecar.
Reynaers Aluminium România are un plan de investiții de circa 1.400.000 euro pentru următorii cinci ani, destinat expansiunii și dezvoltării pe plan local. Cea mai recentă acțiune din plan, cu un buget total de peste 500.000 euro, este relocarea noului sediu, ce include un showroom de circa 200 mp.